Ai o întrebare despre o limba străină pe care o studiezi sau despre limba română?

Întreabă şi vei afla!

dictionare online

Limba Italiana in 3 luni.

+2 voturi
Vreau sa invat limba italiana in 3 luni.Se poate?Acumulez foarte repede si eficient,limba mi se pare foarte usoara.Si ,in plus, daca am putut sa invat intr-o luna toata materia pentru BAC si am luat o nota peste 9,atunci nu vad de ce nu as reusi sa o invat.Nivelul la care vreau sa ajung este unul destul de ridicat.Deci,ce ziceti?
întrebarea de Marius Erudit (8,154 puncte) în categoria Limba Italiană
editat de Marius

4 răspunsuri

+2 voturi
 
Cel mai bun răspuns
Nu se poate, italiana este precum cântatul la pian (ți-o spun ca vorbitor cvasi-nativ de italiană și om care studiază pianul clasic), la început e ușoară dar de la nivelul mediu în sus se complică foarte mult. Am avut șansa să organizez cursuri de italiană pentru străini într-un liceu italian (liceul unde am absolvit eu), am urmărit evoluția unor copii de 14-16 ani și am ajuns la concluzia că în termen foarte scurt învață limba ”cât să nu moară” (înțeleg bine ce li se spune, reușesc să se exprime suficient pentru a fi înțeleși). După 3 luni, nivelul lor era mult mai bun, dar nici de departe nu se putea spune că vorbesc ”bine” italiana. Acum depinde și de conceptul fiecăruia de ”a vorbi bine o limbă străină”. Am văzut multe persoane care susțineau că vorbesc ”bine” o limbă străină, nivelul lor real fiind cel mult de ”începător +” :)

Bineînțeles, în trei luni de studiu intensiv poți căpăta un nivel de bază (A2 aș zice că este maximul), dar dacă vrei să vorbești bine italiana o să-ți trebuiască destul timp.

Una dintre problemele fundamentale ale ortografiei italiene sunt așa-zisele ”doppie” - cuvinte cu consoane duble, sunt enorm de multe, din care doar câteva previzibile. Foarte mulți italieni au probleme din punctul ăsta de vedere, cei din sud tind sa dubleze consoanele acolo unde nu trebuie (o simți și în pronunție), iar cei din nord tind să nu le pronunțe nici pe alea ce trebuie pronunțate. Unui străin o să-i fie foarte greu să le învețe, și asta o să-i ia mult timp, mult efort, dar în primul rând o să fie nevoie de multă conversație și de citirea zilnică a multor articole în italiană.

Doppie-le sunt doar una din problematicile limbii italiene, și până nu le stăpânești, eu consider că nu vorbești ”bine” italiana. Sunt foarte importante atât în limbă scrisă cât și în cea vorbită, un simplu exemplu: Eu am 10 ani se zice ”Io ho 10 anni”, dacă ANNI îl pronunți fără să se simtă clar N-ul dublu, atunci se înțelege ”ani” care înseamnă anusuri... te las pe tine să tragi concluziile.

E un avantaj pentru tine că acumulezi repede și eficient, și eu am ales un liceu lingvistic tocmai din acest motiv (am studiat germana, engleza și spaniola). Dacă ai învățat toată materia de bac în 1 lună și ai luat peste 9 te felicit, dar nu are mare legătura cu limba italiană, eu am luat bacul cu 100/100 în Italia pregătindu-mă intens tot pe ultima sută de metri, dar asta nu înseamnă că pot învăța bine franceza în 3 luni (măcar de ar fi așa...) . Ca o paranteză precizez că e serios și greu bacul aici, am avut ocazia să compar învățământul italian cu cel românesc, școlile generale sunt mai grele la voi (mult mai grele), dar liceele de aici sunt multe peste cele românești (doar puținele licee de prestigiu din România pot concura cu cele din Occident) - am ținut să fac această precizare pentru că în România încă mai circulă mitul conform căruia în țară se face carte și în Occident lumea numără pe degete.

Apucă-te să o înveți, dacă ai nevoie de conversație sau sfaturi mă poți contacta, însă nu-ți crea iluzia că în trei luni o s-o vorbești bine. Ai zis că vrei să ajungi la un nivel destul de ridicat, cred că în 2-3 ani de studiu corect și constant o poți face. Citește ziarele italiene (www.corriere.it, www.unita.it, www.larepubblica.it etc.) și urmărește posturile de televiziune italiene (cred că prinzi RAI-ul în România, altfel te poți uita online). Dacă ești pasionat de limbi străine, poți studia în paralel altă limbă (sau alte limbi), preferabil nu din aceeași familie (neolatină în cazul de față).

Succes!
răspunsul de Roberto Erudit (7,385 puncte)
0 voturi
Multumesc de raspunsul foarte detaliat! Cand mentionam faptul ca vreau sa ajung la un nivel mai ridicat, voiam sa zic ca vreau sa vorbesc limba cursiv cat sa pot sa fac conversatie.Cat de greu poate fi/fii? Cat despre acele consoane duble,nu-mi creeaza absolut nicio problema,ba din contra,imi plac pentru ca m-am si invatat sa adaug acel accent cand este nevoie.Hm...,cred ca va fi o mare provocare dar eu sunt sigur pe fortele mele.
PS.: Scoala generala sau nu,in Romania invatamantul oricum este total invechit fata de Occident.
răspunsul de Marius Erudit (8,154 puncte)
0 voturi
Nu pot decât să îți urez succes! Italiana este o limbă foarte interesantă. După mine este a doua cea mai melodioasă limbă neolatină (NU latină cum zic mulți, latina e una singură). Prima este spaniola, este cea mai dulce și melodioasă.

P.S. Problema principală a școlii din România nu este anacronismul, sincer îți spun că și Italia urmează un sistem conservator, învechit. Se fac 5 ani de liceu, de luni până sâmbătă. Materia este multă și mare parte ar putea fi eliminată. Diferența față de România stă în faptul că aici profesorul este în clasă la fix, orice întârziere (și de 1 minut) și orice absență trebuie justificate și relația profesor-elev se bazează pe respect reciproc. În România lipsesc tocmai aceste lucruri, lumea chiulește când vrea și se prezintă la lecții când vrea, profesorii nu-și dau interesul și respectul lipsește cu desăvârșire. Știu că există și excepții (licee bune și elevi buni, ca dovadă tu ai luat mai mult de 9 la bac), însă sunt prea puține ...

Dacă ai nevoie de ajutor cu italiana îmi poți scrie la andrei-roberto@hotmail.it.
răspunsul de Roberto Erudit (7,385 puncte)
0 voturi
Buna Marius, trimite-ne un e-mail pe courses@hieroglifs.ro sau suna-ne la tel: 0728143292 si iti vom trimite toate detaliile necesare. Seara buna!
răspunsul de Hieroglifs (18 puncte)
...