Ai o întrebare despre o limba străină pe care o studiezi sau despre limba română?

Întreabă şi vei afla!

dictionare online

Cand folosim fii si fi

+1 vot
întrebarea de alexandra21 Începător (34 puncte) în categoria Limba Română

1 răspuns

+2 voturi
 
Cel mai bun răspuns
Vorbim de una dintre problemele cele mai frecvente din limba română, cei doi de ”i”.

Verbul la infinit este ”a fi”, în consecință formele pentru viitor și condițional rămân cu un singur ”i” pentru toate persoanele. Eu voi fi, tu vei fi, el va fi etc  , respectiv eu aș și / tu ai fi etc.

La conjunctiv prezent, verbul este variabil și la a doua persoană singulară are doi de ”i” - tu să fii. Explicația e simplă, primul ”i” este din rădăcina verbului, al doilea este desinența specifică conjunctivului prezent: (tu) să FI + I   ;  el să FI + E etc.  La conjunctivul perfect, verbul nu este variabil, în consecință rămâne cu un singur i la toate persoanele (eu să fi fost, tu să fi fost, el să fi fost etc.).

La imperativ, forma afirmativă are doi de ”i” la a II-a persoană singular: Fii cuminte! Imperativul negativ menține un singur i: Nu fi rău! Explicația e simplă, imperativul negativ se formează în general de la infinitivul verbului - Manâncă! Nu mânca! ; Iubește! Nu iubi etc.

În concluzie, ”fii” se folosește în două situații:

- la conjunctivul prezent, a doua persoană singular: Vreau sa fii un om bun. Vreau să nu fii rău cu ceilalți.
- la imperativul afirmativ, a doua persoană singular: Fii mai convingător, ce naiba!

În TOATE celelalte cazuri, ”fi” are un singur ”i”.
răspunsul de Roberto Erudit (7,385 puncte)
...