Ai o întrebare despre o limba străină pe care o studiezi sau despre limba română?

Întreabă şi vei afla!

dictionare online

Cum se numește o persoană care pune întrebări și cum se numește o persoană care răspunde la întrebări ?

0 voturi

( A nu se face asociere cu termenul interogare)

întrebarea de DraPa Mentor (2,323 puncte) în categoria Limba Română

1 răspuns

0 voturi
Intervievator

Intervievat / Repodent (din franceza)/Respondent (din engleza)
răspunsul de Cristiana Intermediar (160 puncte)

Dacă supui o persoană unui set de întrebări sau daca o pui să răspundă la întrebările unui test sau a unui formular, rezultă ferm, că tu esti un intervievator, iar persoana respectivă este intervievată ? N-aș prea crede, fiind vorba doar de un simplu caz particular. Dacă vei reciti întrebarea, vei realiza că se referea la o persoană care pune întrebări, nu care ia un interviu, și la persoana care răspunde la întrebări, nu căreia i se ia un interviu. 

Apropo, chiar și un jurnalist, un procuror, un avocat, un judecător, un polițist, un medic, un profesor, un vânzător, un consultant, etc., pot supune o persoană întrebărilor, exact ca un intervievator. 

Cât privește franțuzescul repodent (ai scris corect???) sau englezescul respondent...mă interesează corespondente în limba română.

Preluat de pe www.romlit.ro:

"Nu există, încă, o decizie normativă asupra celor două forme, care nu au fost înregistrate de majoritatea dicţionarelor generale curente. Niciuna dintre forme nu apare în DEX (nici măcar în ediţia revăzută din 2009), nici în Noul Dicţionar Universal (NDU, 2006), nici în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM2). Nici Dicţionarul Academic (DLR, Tomul IX, Litera R, 1975) nu le-a cuprins, ceea ce este destul de normal pentru un dicţionar-tezaur, mai puţin interesat de împrumuturile recente din domenii ştiinţifice; absenţa se regăseşte în Micul dicţionar academic (MDA, volumul IV, 2003). În ultimele două dicţionare este, în schimb, atestat vechiul latinism respondenţie, cu sensul „corespondenţă". Doar Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), mai nou şi mai clar orientat spre terminologiile de specialitate, înregistrează ambele forme, tratân-du-le drept cuvinte diferite: repondent ca substantiv, preluat din franceză, cu definiţia „Persoană care răspunde la un sondaj de opinie; respondent"; respondent ca adjectiv, din engleză şi franceză, folosit în psihologie („despre comportamente, reacţii, reflexe condiţionate: care corespunde unui stimul uşor identificabil"), dar şi ca substantiv, cu un al doilea sens, sinonim cu repondent. 


Dacă ne referim doar la substantivul cu accepţia „persoană care răspunde la un sondaj de opinie", formele repondent şi respondent ilustrează, ca în atâtea alte cazuri, preluarea unui cuvânt de origine îndepărtată latină prin două filiere: franceză şi engleză. Forma repondent corespunde, evident, sursei imediate franceze: substantivul répondant, din familia lexicală a verbului répondre „a răspunde". În Trésor de la langue française informatisé, cuvântul répondant este înregistrat cu mai multe sensuri, mai vechi sau mai noi: „persoană care este somată să dea un răspuns", „garant" sau (în sociologie) „persoană care răspunde la o anchetă sau la un sondaj de opinie". În engleză, respondent, substantiv şi adjectiv, provine de la verbul respond, preluat din vechea franceză. Şi respond, şi répondre sunt urmaşi ai verbului latin respondere, din care provine, de altfel, şi verbul românesc a răspunde. 

Revenind la formele concurente din română, constatăm că ambele sunt justificate, au legătură cu latina şi cu fondul lexical de bază moştenit în română din latină. Într-o epocă a purismului, amândouă ar fi fost respinse, construindu-se în locul lor un românizat răspundent. Nici o şansă, astăzi, pentru o asemenea formă, care ne sună comic. În schimb, dacă uzul nu a înclinat în mod decisiv nici pentru repondent, nici pentru respondent şi ar trebui luată decizia de a alege una dintre forme, cea care mi se pare preferabilă e respondent. E drept, repondent, ca toate franţuzismele, a intrat mai de mult în limbă (chiar dacă dicţionarele generale nu atestă această prioritate); de aceea, e preferat de mai mulţi oameni de cultură. Forma respondent are mai multe şanse datorită puternicei influenţe engleze de azi (şi datorită presiunii bibliografiilor de specialitate, a textelor furnizate de agenţiile de presă etc.), dar şi prin faptul că păstrează, grafic, o apropiere mai mare de etimonul latin şi de familia lexicală a lui a răspunde. În plus, s-a dovedit foarte uşor asimilabilă prin pronunţarea perfect adaptată românei şi care îi maschează natura de anglicism. Repondent ar trebui să rămână în continuare, ca variantă literară, cele două forme fiind oscilaţii formale ale unui cuvânt cu etimologie multiplă."

In intrebare ai exclus numai asocierea cu termenul de interogare, nu ai specificat si alte radacini lexicale sau situatii specifice la care nu vrei sa se faca referire.

Ai făcut din țânțar, armăsar. Ar fi fost suficientă o explicație mult simplificată...nu dezvoltând un întreg simpozion pe această temă. Și sincer să fiu, chiar nu își avea sensul să insiști cu cei doi termeni străini, care oricît ți-ai fi dorit tu, tot nu aparțin limbii române.

Exercițiul expus de mine, ar fi concluzionat, simplu, că în limba română NU există cuvinte singulare corespondente, care să exprime sensul sau înțelesul solicitat.

Am dorit excluderea termenului interogare, considerând că majoritatea se vor duce din start cu gândul la el. Așa am considerat EU, neobligând pe nimeni la nimic.

Personal, consider că ceea ce se face pe acest site, este menit să ne ajusteze și să ne îmbunătățească cunoștințele deținute, în diversele segmente de aici. Iar acest lucru este ideal a se realiza prin stări confortabile și relaxante. Nu puteam să nu observ că ai luat la rând mai toate întrebările, în dorința de a oferi răspunsuri, împărtășindu-ți totodată cunoștințele, dar nu uita că nu trebuie să concurezi cu nimeni. Reacționezi din ce în ce mai agresiv, atunci când te consideri câtuși de puțin contrată. Ține cont că de multe ori întreb, neavând nici eu toate răspunsuirle. Să nu crezi că eu aș gândi vreo clipă că sunt cel mai deștept...nici pe departe. Mă consider un veșnic flămând, în ceea ce privește acumularea de cunoștințe, din cât mai vaste domenii, doar cele care mă tentează evident. Dar oricum, mai am enorm de multe de învățat, până la sfârșitul existenței mele. Chiar și de aici am tot avut de învățat, revanșându-mă la rândul meu, prin împărtășirea cunoștințelor mele...

...